REPORTAJ | Cea mai mică echipă din Cupă. Unirea Jucu are un buget de aproape 60 de ori mai mic decât al Petrolului, adversara din „16”-imile competiției

REPORTAJ | Cea mai mică echipă din Cupă. Unirea Jucu are un buget de aproape 60 de ori mai mic decât al Petrolului, adversara din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Indiferent că sunt pe câmp, la bar sau la Primărie, sătenii din comuna Jucu vorbesc numai despre meciul cu Petrolul, din „16″-imile Cupei României. Unirea, echipa locală, are un buget de aproape 60 de ori mai mic decât al adversarilor, toți fotbaliștii sunt amatori și au indemnizații de efort și prime de 200 de lei

Viața într-o comună aflată la mai puțin de 20 de kilometri de Cluj-Napoca pare, privită din afară, relaxată chiar și în mijlocul săptămânii. Ca în orice sat ferit de freamătul orașului, se întâmplă rar ceva demn de evidențiat, iar atunci când se întâmplă cu adevărat ceva, știe toată lumea. De la tragerea la sorți a „16″-imilor din Cupa României, Jucu este însă în atenția întregii țări. Orice microbist care se respectă știe că echipa de Liga a 3-a va întâlni Petrolul marți, de la ora 18:30, pe Arena Cluj. De la venirea celor de la Nokia, care au construit o fabrică aici, n-a mai fost un eveniment atât de mare în Jucu.

Ne îndreptăm spre stadion pentru a-i găsi pe „eroii” Cupei, iar în drumul de câțiva kilometri, majoritatea parcurși pe un drum neasfaltat și cu mult praf, observăm că nu există locuitor în Jucu să nu fi auzit de „marea minune din Cupa României”. Un domn pe la vreo 60 de ani își cosește bucata de ogor, aproape de drumul principal. Spune că nu va lucra în ziua meciului. Speră să-l vadă totuși pe Mutu jucând cu Jucu, deși e informat că acesta pleacă în India. „Am auzit că vine Petrolul. Sigur că mă duc la meci. Și dacă vine Mutu, nu are ce să facă. E cam bătrân”, spune sincer acesta.
La vreo 50 de metri depărtare trece o căruță, iar din spatele ei o femeie ne întreabă dacă va fi transmis meciul la TV. Pare informată de tot ce se întâmplă la Petrolul. „Suntem vedete. Am ajuns la televizor. Nu vine Mutu? S-au temut de Jucu și el, și Lucescu”, se amuză aceasta.

„Merg și în cârje la meci”

Ne continuăm periplul prin comuna de 5.000 de locuitori și ajungem în zona cu case. E o liniște pe care în oraș doar o visezi și parcă toate lucrurile se întâmplă cu încetinitorul. O femeie dă cu mătura în fața casei. A discutat deja cu vecinele despre marele eveniment. „Am auzit că avem echipă bună. Ar trebui să-i primim pe cei de la Petrolul cu pălincă și slănină. Să-i spuneți la domn” primar”, stabilește aceasta modul în care poate fi adormit adversarul înainte de meci.

Cele mai încinse discuții pe seama partidei se nasc însă la bufetul din centrul satului. Un sătean cu un ziar în mână caută informații despre meci. „E păcat dacă nu vine Mutu. Ar trebui chemat și la națională. E mare atacant. Da” și noi avem echipă bună”, spune acesta.
Un altul vine în grabă și ne întreabă unde se va juca partida. A auzit că meciul ar putea fi mutat la Cluj și vrea să știe din timp. „Mergem tot satul la meci. Mă duc și în cârje, dacă trebuie”, spune bărbatul.

Noul stadion, peste drum de bufetul comunal

Peste drum de bufet se construiește noul stadion. Se lucrează la drenajul gazonului, iar construcția la vestiare a început. E un proiect de 200.000 de euro demarat în 2012, iar Jucu se pregătește să devină o comună cu două stadioane dotate cu nocturnă.

Ajungem la Primărie, iar viceprimarul Ioan Bucur ne vorbește tocmai de această realizare. „Sperăm să terminăm noul stadion prin 2016-2017. Anul viitor se vor finaliza vestiarele. Prima etapă am terminat-o. A fost și domnul Burleanu aici și ne-a promis că ne va ajuta și federația. Va fi un stadion de 4.500 de locuri”, explică viceprimarul, care a intrat și el în febra partidei. „Eu sper să ajungem măcar în prelungiri cu Petrolul. Vom pregăti o primă importantă pentru băieți și vom fi tot satul acolo. E un moment foarte important pentru comuna noastră. Va fi o sărbătoare”.

Terenul din lanul de porumb

Ajungem în final la stadionul din Jucu, chiar în timpul unui antrenament al Unirii. Se termină casele și ne iese în cale terenul, cu două tribune mici, de vreo 300 de locuri, dar cu nocturnă și un gazon peste media Ligii a 3-a. Vedem și găinile despre care antrenorul Alpar Meszaros spunea în glumă că mai intră pe teren, iar împrejurul stadionului sunt lanuri de porumb. Aici s-a produs una dintre cele mai mari surprize din turul precedent al Cupei României, când Unirea Jucu a eliminat Olimpia Satu Mare la penalty-uri.
Două bătrâne stau în poartă și privesc antrenamentul. „Ne place terenul ăsta. Era o groapă de gunoi înainte. Mai bine așe”, spune una dintre ele, cu simpaticul accent ardelenesc, în timp ce cealaltă spune că a prins drag de echipă: „Am trecut pe lângă feciorul ăla din poartă și i-am zis să-i ajute Dumnezeu să nu-i bage gol!”.

Pe teren, tocmai se termină antrenamentul. Toți jucătorii stau în Cluj Napoca, dar în fiecare zi vin la Jucu cu microbuzul pentru antrenament. Antrenorul Alpar Meszaros face oficiile de gazdă. „Aici vom juca. Nocturna e bună pentru antrenament, dar nu cred că și pentru meciuri. Cred că încap cam 1.000 de spectatori, cu cei care stau în picioare. În medie, vin cam 500-800 de oameni la meciuri. Noi așteptăm orice jucător de la Petrolul cu țuică de prune de la domn” primar (râde). E o diferență enormă. Noi nu avem nici vitaminizarea sau alimentația necesară. Cum ne vom pregăti de meci? Mergem la masă, bem o cafea la Mall și venim spre Jucu cu microbuzul. Așa facem de fiecare dată”, spune Alpar Meszaros, fostul jucător din anii ”80 de la „U” Cluj și Dinamo. Portarul Alin Vîtcă (24 de ani) a fost eroul meciului cu Satu Mare, când a scos trei penalty-uri. „E o bucurie mare pentru noi. Sper să le scot un penalty și celor de la Petrolul, dacă voi avea ocazia. Nu mi-e frică de atacanți lor”, spune portarul.

Buget: 400.000 de lei pe an

Unirea Jucu a ajuns la acest nivel după un proiect inițiat în urmă cu trei ani.A promovat în Liga a 3-a abia în sezonul trecut, din ambiția primarului Dorel Pojar, fratele fostului „secund” al lui Dan Petrescu, Cristi Pojar. Bugetul echipei este asigurat în mare parte din banii Consiliului Local al comunei și nu depășește 400.000 de lei pe an (aproximativ 90.000 de euro). Prin comparație, Petrolul Ploiești a anunțat în acest an un buget de 5 milioane de euro (aproximativ 22,5 milioane de lei), de aproape 60 de ori mai mare decât adversarii de miercuri.

Cheltuielile lunare ale micuței grupări din Jucu sunt de aproximativ 30.000 de lei și includ plata unor salarii între 1.000 și 1.500 de lei către fotbaliști, prime de joc, care nu depășesc 200 de lei la partidele din Liga a 3-a. Pe lângă acestea se mai adaugă cheltuieli cu întreținerea stadionului, o masă pe săptămână, înaintea fiecărui joc, și cheltuielile care țin de transportul jucătorilor de la Cluj-Napoca la Jucu. „Bugetul e mic. Jucătorii sunt amatori. Primesc niște bani ca supliment de efort. În afara fotbalului, majoritatea sunt studenți”, spune Meszaros.

200 de lei e media primelor jucătorilor de la Jucu, la meciurile de campionat

30.000 de lei sunt cheltuielile lunare ale echipei din Jucu

800 de spectatori au în medie cei de la Jucu, la meciurile din Liga a 3-a

1 masă pe săptămână primesc jucătorii din partea Primăriei

200.000 de euro va costa noul stadion în care vor încăpea toți locuitorii comunei
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×